Clickmed
programare rapida la medic

Embolia cerebrala

Actualizat la data de: 21 Iulie 2022
Consultant medical:

Dr. Oancea Madalina Elena
Medic rezident Neurologie

Generalitati

Sus
Embolia cerebrala Vezi galerie foto

Embolia cerebrala reprezinta obstructia unei artere cerebrale importante, produse de un asa numit embol, situatie care duce la un deficit cognitiv, motor sau senzorial, cu caracter tranzitoriu sau permanent.O embolie cerebrala provoaca un accident vascular cerebral embolic. Fara un tratament prompt, un accident vascular cerebral embolic poate duce la leziuni ale creierului, dizabilitati si chiar moarte.

Embolul care realizeaza blocarea segmentului arterial poate fi aer, grasime sau un fragment de tromb aflat in circulatia sangvina. Pe departe insa, cauza cea mai frecventa a emboliei o reprezinta trombii rupti si migrati in circulatia creierului.

Categoria de persoane cel mai frecvent afectate este reprezentata de femeile tinere, inima fiind sursa cea mai comuna de material embolic. Aria cerebrala afectata depinde de importanta arterei obstruate.

Dincolo de locul obstructiei, creierul nu mai primeste sange prin artera respectiva, stiut fiind faptul ca celulele nervoase au nevoie de sange pentru a-si primi necesarul de oxigen si substante nutritive si pentru a-si elimina produsii de catabolism. In acest fel, o zona a creierului sufera prin leziunile nervoase care se instaleaza.

Chiar daca aceasta obstructie este rezolvata, reluarea circulatiei la acest nivel va determina eliminarea brusca in circulatie a unor mediatori chimici secretati de catre celulele nervoase in perioada de ischemie a acestora, deversare care este extrem de nociva pentru celulele din jur. In functie de regiunea de creier afectata, simptomele emboliei cerebrale sunt variabile: paralizie, tulburari de vedere, tulburari de vorbire, tulburari de memorie, iar in cazuri mai grave, coma sau chiar moarte.

Debutul emboliei cerebrale este de cele mai multe ori brusc. O treime din totalitatea emboliilor cerebrale sunt precedate de asa-numitul atac ischemic tranzitoriu, care reprezinta o intrerupere temporara, reversibila a circulatiei sangvine la nivel cerebral.O persoana ar trebui sa noteze momentul n care apar pentru prima data simptomele de accident vascular cerebral, deoarece acest lucru poate ajuta profesionistii medicali sa decida cel mai bun tratament. Cel mai eficient tratament pentru accident vascular cerebral este un medicament trombolitic cunoscut sub numele de activator tisular al plasminogenului (tPA), care ajut la desfacerea cheagurilor de snge. Cu toate acestea, acest medicament este cel mai eficient dac o persoan l primele 4.5 ore de la debutul accidentului

Aceasta forma usoara de suferinta cerebrala se remite intr-un interval de cateva minute pana la cateva ore.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauzele emboliei cerebrale
  3. Simptomele emboliei cerebrale
  4. Modalitati de tratament in embolia cerebrala
  5. Citeste pe aceeasi tema

Cauzele emboliei cerebrale

Sus

Cele mai frecvente cauze ale emboliei cerebrale sunt:

- diversele tipuri de tumori canceroase: cancerul de san, cancerele cu punct de plecare de la nivelul bazinului sau al stomacului;

- bule de aer introduse in mod accidental in circulatia sangvina, prin anumite manopere medicale invazive – administrarea unor medicamente pe cale intravenoasa sau transfuzia – facute in conditii de tehnica deficitara;

- sarcina;

- utilizarea de medicamente cu continut estrogenic, de pilda, anumite anticonceptionale orale;

- interventii chirurgicale facute mai ales pe pancreas sau pe plamani;

- proceduri medicale din sfera ortopedica sau de la nivelul aparatelor genital si urinar;

- desprinderea unei placi aterosclerotice de pe peretele unei artere cerebrale si pozitionarea acesteia de-a curmezisul lumenului vascular.

-injectarea de grasime autologa accidental la nivelul unui vas in cazul unor procedee estetice

Simptomele emboliei cerebrale

Sus

Chiar daca exista o mare variabilitate a semnelor care apar in embolia cerebrala, de fiecare data simptomele apar brusc si sunt precedate de o cefalee intensa. Spre deosebire de accidentele vasculare cerebrale, in embolia cerebrala rareori intalnim crize de hipertensiune arteriala premergatoare instalarii bolii.

Simptomele cele mai frecvente sunt: cresterea frecventei cardiace, durere toracica, greturi severe insotite sau nu de varsaturi, senzatia de furnicaturi sau chiar de pareza sau paralizie, afectarea vederii in mod specific la un singur ochi, senzatia de frig, piele palida, convulsii, alterarea starii de constienta, care poate merge pana la coma.

Diagnosticul de certitudine este dificil si se pune prin examinari imagistice ale creierului (examen CT sau RMN), precum si prin injectarea in sistemul vascular cerebral, prin metode angiografice, a unei substante de contrast care opacifiaza sistemul vascular pana la nivelul obstructiei cerebrale.

Modalitati de tratament in embolia cerebrala

Sus

Tratamentul specific al unei embolii cerebrale constituite in urma unui cheag de sange migrat in circulatie este asa-numita embolectomie, adica indepartarea pe cale chirurgicala a trombului respectiv. Este insa o procedura laborioasa, riscanta si depinde intr-o mare masura de pozitia trombului – acesta trebuie sa fie abordabil pe cale chirurgicala.

Situatia mai fericita este atunci cand boala este prinsa in primele 4-6 ore de la debut si bolnavul are acces la un serviciu medical capabil, prin dotarea si personalul specializat pe care il are, sa realizeze in timp util o „dizolvare” prin metode medicamentoase a acelui tromb care inca nu s-a structurat definitiv.

Daca acest interval de timp este ratat, un asemenea tratament nu doar ca devine inutil, dar este chiar periculos prin riscurile de hemoragie pe care le induce.

De cele mai multe ori, embolia cerebrala este o boala extrem de grava, care necesita suportul functiilor vitale (respiratia, circulatia). Bolnavii trebuie sa fie internati si tratati in sectii de terapie intensiva, iar prognosticul ei este extrem de rezervat.


Medici specialisti Neurologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate